Gingivita la copii și adolescenți: cauze și semne

Gingivita și prin ce diferă de parodontită

Gingivita este inflamația care rămâne în țesutul moale din jurul dintelui. Nu distruge ligamentul parodontal, nu consumă osul alveolar. Acolo se rupe drumul față de parodontită.

Distincția pare academică până când o traduci în consecințe: ce se pierde în parodontită nu se mai reface, în timp ce o gingie inflamată poate reveni complet la normal dacă ajunge la timp la cabinet. Definiția este consecventă în literatura de specialitate, inclusiv în capitolul StatPearls dedicat gingivitei.

La copii și adolescenți, forma întâlnită curent este cea produsă de placa bacteriană. Gingia se înroșește, se umflă pe margine, sângerează la periaj. Semnul apare devreme. Părintele îl remarcă de obicei pe periuță sau în apa de clătire, sub formă de urme roz care apar seara și dispar până dimineața, așa că îl pune pe seama unui periaj prea apăsat. Iar copilul face exact ce pare logic: ocolește zona care sângerează. Așa adaugă placă peste inflamație, iar cercul se închide singur.

Diagnosticul se pune la cabinet, prin examinare și sondare. Un consult de parodontologie stabilește dacă inflamația a rămas sus, la gingie, sau dacă a coborât deja spre os. La adult, discuția pornește de la tabloul clasic de gingivită.

Cât de des apare gingivita la copii și adolescenți?

Mai des decât se așteaptă părinții. Datele publicate variază larg, între 20% și peste 90%, în funcție de populația studiată și de criteriile de diagnostic, cu valori mai mari în țările cu venituri mici și medii, potrivit unei sinteze narative despre gingivita la copii și adolescenți.

Un studiu regional pe adolescenți din provincia Guangdong a raportat o prevalență de 29,6% la copiii de 12 până la 15 ani.

Diferența asta uriașă între studii nu înseamnă date slabe. Înseamnă că definiția de lucru pentru „gingie inflamată" diferă de la o echipă la alta. Unii numără orice situs care sângerează la sondare. Alții cer un procent minim din arcadă înainte să pună eticheta.

Pentru un părinte rămâne utilă o singură propoziție: la vârsta școlară, gingivita nu este o excepție rară, ci o constatare obișnuită la controlul de rutină.

De ce se agravează gingia la pubertate?

Pentru că gingia răspunde la hormoni, direct. Celulele gingivale au receptori cu afinitate mare pentru estrogen și testosteron, prezenți atât în epiteliu, cât și în fibroblastele și celulele endoteliale din țesutul conjunctiv. În adolescență, gingia devine un țesut țintă pentru hormonii steroidieni.

Ce se vede la fotoliu: același nivel de placă produce o inflamație net mai puternică decât la un copil de opt ani. O recenzie despre bolile gingivale din copilărie arată că amplificarea se produce independent de cantitatea de placă. Deci nu este doar o problemă de periaj neglijent, chiar dacă periajul rămâne partea pe care o putem schimba imediat.

Vârfurile de prevalență cad la vârste diferite pe sexe: mai devreme la fete, între 11 și 13 ani, mai târziu la băieți, între 13 și 14 ani. Aceeași literatură plasează vârful la 12 ani și 10 luni la fete, respectiv 13 ani și 7 luni la băieți.

Ce întreține inflamația în afara hormonilor?

Biofilmul depus la marginea gingivală. Rămâne cauza principală la orice vârstă, iar ceilalți factori doar îi ușurează munca.

Trei apar asociați constant la copii: igiena orală precară, înghesuirea dentară și accesul redus la îngrijire stomatologică. Înghesuirea contează mecanic. Doi dinți suprapuși lasă un spațiu în care perii periuței nu intră complet, oricât de conștiincios s-ar spăla copilul, iar placa de acolo nu pleacă nicăieri.

Accesul redus la cabinet ține de altceva. Un copil care ajunge la stomatolog o dată la trei ani ajunge, de regulă, cu inflamația instalată și cu tartru deja format. Unul care vine la șase luni prinde etapa în care o singură ședință de curățare rezolvă problema. Primul control la copil se programează devreme tocmai ca să existe un punct de comparație pentru controalele următoare.

Ce semne ar trebui să observe părintele acasă?

Patru, și se repetă în recomandările profesionale, inclusiv în materialul American Academy of Periodontology despre sănătatea gingiilor la copii și adolescenți: sângerarea gingivală, roșeața și umflătura de pe marginea gingiei, retracția gingivală, halena persistentă.

Sângerarea la periaj este cea mai des trecută cu vederea. Explicația care circulă prin case, „sângerează pentru că se spală prea tare", inversează cauza cu efectul. O gingie sănătoasă nu sângerează la un periaj normal, executat cu periuță moale.

Halena persistentă merită tratată separat, fiindcă nu dispare după spălat și nu ține de ce a mâncat copilul la prânz. Retracția gingivală la un adolescent nu intră în normalitate și cere evaluare, nu răbdare.

Un detaliu incomod leagă toate cele patru semne: niciunul nu doare. De aceea vizita se amână luni întregi, uneori ani.

Cum se tratează gingivita la copil în cabinet?

Nechirurgical, cu două componente care nu funcționează separat: îndepărtarea profesională a plăcii și instruirea de igienă orală.

La cabinet, igienizarea profesională costă 400 Lei și cuprinde detartraj ultrasonic, airflow și periaj profesional, într-o ședință de 45 până la 60 de minute. Ritmul ședinței se adaptează vârstei copilului și toleranței lui, nu invers, iar stomatologia pentru copii lucrează exact pe principiul acesta.

Cazurile localizate, pe câțiva dinți, răspund de regulă după o singură ședință de curățare profesională. Formele generalizate, care prind toată arcada, cer ședințe multiple și o reevaluare a gingiei după vindecare.

A doua componentă cântărește la fel de mult ca prima. Am observat că adolescenții își corectează tehnica de periaj mult mai ușor atunci când văd ei înșiși sângerarea la sondare, decât atunci când li se explică. Fără o schimbare reală a periajului de acasă, placa se reface în câteva zile și gingia se întoarce de unde a plecat. Curățarea profesională șterge tabla. Lecția o scrie copilul, seara, în baie.

Cum se menține rezultatul după ședința de igienizare?

Prin periaj de două ori pe zi cu pastă cu fluor și curățare interdentară zilnică. Astea două sunt măsurile susținute consecvent de literatura de specialitate, iar la copii se învață practic, nu se presupun. Se exersează în cabinet, cu periuța în mână.

Ața dentară intră în rutină din momentul în care apar contacte între dinți, adică exact din momentul în care periuța nu mai ajunge singură peste tot. Aceeași sursă profesională recomandă și două controale stomatologice pe an la copii și adolescenți.

Un amănunt care schimbă rezultatele mai mult decât pare: la copiii mici, periajul se supraveghează și se completează de părinte. Un copil de șase ani nu are dexteritatea necesară pentru fața interioară a molarilor, oricât de bine ar recita teoria. Restul instrucțiunilor practice se discută la pedodontie.

Ce se schimbă la adolescentul cu aparat dentar?

La nivel de cauză, nimic. Placa de la marginea gingivală rămâne exact aceeași. Se schimbă doar cât de greu se îndepărtează.

Aparatul fix ocupă suprafața dintelui chiar acolo unde perii periuței trebuie să ajungă. Peste asta, mulți adolescenți primesc aparat dentar tocmai pentru înghesuire dentară, care este ea însăși un factor de risc pentru gingivită. Cele două se suprapun și se adună.

În practică, la un adolescent cu aparat timpul de periaj crește, iar curățarea interdentară nu mai este opțională. Gingia umflată care acoperă parțial bracketul semnalează placă rămasă pe loc, nu o reacție a organismului la aparat.

Reevaluarea gingiei la fiecare control ortodontic prinde problema devreme. Este mult mai simplu de corectat o tehnică de periaj decât de tratat o gingie inflamată doi ani la rând.

Când este nevoie de un consult parodontal?

Când semnele persistă după o igienizare corectă și după corectarea periajului acasă. O gingie care încă sângerează la trei sau patru săptămâni de la ședință cere reevaluare, nu răbdare suplimentară.

Mai justifică un consult de parodontologie: retracția gingivală vizibilă la un adolescent, formele generalizate care prind toate cadranele, halena care rămâne în ciuda unei igiene bune, recidiva rapidă după o curățare profesională corect făcută.

Consultul răspunde la o singură întrebare, iar restul deciziilor decurg de acolo: inflamația a rămas la gingie sau a început să atingă osul? Sondarea parodontală și, la nevoie, radiografia dau răspunsul. Simptomele bolii parodontale se citesc altfel la un adolescent decât la un adult.

La 13 ani, un diagnostic pus devreme schimbă traiectoria următorilor treizeci de ani. La 30 de ani, discuția este deja despre altceva.