Periajul la copii pe vârste și câtă pastă cu fluor

Când începe periajul la bebeluși și câtă pastă folosești până la 3 ani?

Din ziua în care erupe primul dinte de lapte. Nu mai târziu. Se periază de două ori pe zi, cu o urmă subțire de pastă cu fluor, cam cât un bob de orez, pe o periuță cu peri moi și cap mic.

Formularea vine direct din ghidul NHS pentru dinții copiilor: „use only a smear of toothpaste", adică o peliculă abia vizibilă pe peri. Academia Americană de Pediatrie cere aceeași cantitate, „a smear or a grain-of-rice-sized amount", tot de la primul dinte. Patru ghiduri, aceleași cifre.

La vârsta asta periajul e treaba adultului, nu a copilului. Bebelușul stă în brațe sau pe masa de înfășat, iar dumneavoastră lucrați cu mișcări mici. Programul scoțian Childsmile adaugă o regulă simplă: copilul mic nu rămâne niciodată singur cu periuța și pasta. Ordinea în care apar dinții e în ghidul despre dinții bebelușului.

Câtă pastă folosește un copil între 3 și 6 ani?

Cât un bob de mazăre. Atât. Toate cele patru ghiduri verificate, NHS, Childsmile, Academia Americană de Pediatrie și AAPD, folosesc exact aceeași expresie pentru intervalul 3-6 ani: „a pea-sized amount".

Restul rămâne neschimbat. De două ori pe zi, aproximativ două minute, dimineața și seara înainte de culcare. Copilul poate ține periuța, poate exersa, poate chiar protesta. Mâna care termină treaba e însă tot a părintelui, iar supravegherea nu se negociază: pasta se scuipă, nu se înghite.

La consultația de pedodonție, Dr. Denisa Ionilă le cere părinților să arate cum se periază acasă. Nu din politețe. De acolo ies la iveală cele mai multe obiceiuri de corectat, de la cantitatea de pastă până la clătitul cu apă de la final, despre care vorbim mai jos.

Ce se schimbă după 6 ani și când trece copilul la pasta de adult?

După 6 ani încep să apară dinții permanenți, iar copilul preia treptat periajul pe cont propriu. Treptat e cuvântul important aici. Dexteritatea vine în ani, nu peste noapte, așa că adultul verifică în continuare rezultatul, mai ales seara.

Un singur ghid dintre cele verificate numește un prag pentru trecerea la periuța și pasta de adult: întrebările frecvente pentru părinți ale AAPD vorbesc de vârsta de 9-10 ani, când majoritatea dinților permanenți au erupt deja. Celelalte ghiduri nu dau o vârstă exactă. Luați cifra ca reper, nu ca regulă bătută în cuie.

Până când supravegheați? Ghidurile mari nu stabilesc un prag numeric ferm, și nici noi nu o să inventăm unul. Criteriul e practic: copilul periază singur atunci când o face corect două minute, pe toate suprafețele, fără să înghită pasta. Până atunci, rezultatul se verifică, nu se presupune.

Cât fluor trebuie să aibă pasta de dinți a copilului?

Minimum 1.000 ppm. Cifra apare explicit și la NHS, și în programul Childsmile din Scoția: pasta copilului conține cel puțin 1.000 de părți per milion de fluor. Concentrația e trecută pe ambalaj; dacă nu o găsiți, întrebați medicul la următorul control.

Desenul de pe tub nu spune nimic despre conținut. Cifra spune tot. Căutați mențiunea „ppm F" sau valoarea din lista de ingrediente și comparați-o cu pragul de mai sus, indiferent cât de prietenos arată ambalajul.

Pentru pasta „de familie", ghidurile NHS urcă recomandarea la 1.350-1.500 ppm, la indicația medicului stomatolog. Iar dincolo de NHS, American Dental Association are un ghid clinic dedicat pastei cu fluor la copiii mici, construit pe o revizuire sistematică publicată în JADA în 2014. Cantitățile mici pe care le tot repetăm aici nu sunt o modă. Sunt concluzia unei literaturi întregi.

Organizația Mondială a Sănătății pune expunerea insuficientă la fluor printre cauzele principale ale cariei, alături de consumul de zahăr și de igiena orală precară. Trei factori, aceeași rutină de seară care îi ține pe toți în frâu.

De ce nu clătește copilul gura cu apă după periaj?

Pentru că apa spală fluorul de pe smalț înainte să apuce să lucreze. NHS o spune fără ocolișuri: „don't rinse - if you rinse, the fluoride won't work as well". Regula de ținut minte are trei cuvinte: scuipă, nu clăti.

Academia Americană de Pediatrie completează: copilul învață să scuipe excesul de pastă atunci când devine capabil, și nu are nevoie să clătească cu apă după periaj. Sună ciudat pentru adulții crescuți cu clătitul din abundență. Copiii se obișnuiesc însă repede. Mai repede decât părinții, de multe ori.

Până învață să scuipe, rămâne valabilă dozarea pe vârstă. Supravegherea are exact același rost: pasta nu e de înghițit, iar cantitățile mici din ghiduri există tocmai pentru copiii care încă nu scuipă perfect, nu ca să faceți economie de pastă.

Care sunt greșelile frecvente la periajul copiilor?

Patru se repetă aproape la fiecare consultație de pedodonție. Niciuna nu cere echipament nou ca să dispară. Doar consecvență.

• Prea multă pastă. Dunga generoasă pe toată periuța arată bine în reclame. Ghidurile spun bob de orez sau bob de mazăre, în funcție de vârstă.
• Clătitul cu apă la final, din reflex de adult. Excesul se scuipă și gata, fluorul rămâne să lucreze pe smalț.
• Periajul de seară sărit „doar azi". Două periaje pe zi înseamnă și cel dinainte de culcare, nu doar cel din graba dimineții.
• Copil lăsat să se descurce singur prea devreme. Ghidurile cer supraveghere la copiii mici, iar rezultatul periajului se verifică de un adult.

Dacă vă regăsiți în două sau trei dintre ele, sunteți în media părinților care ne trec pragul. Se corectează în câteva săptămâni de rutină. Am observat că cel mai greu de scos dintre ele rămâne clătitul cu apă, tocmai pentru că este un reflex pe care copilul îl copiază direct de la părinte, seară de seară, fără să i-l explice nimeni.

Cu ce completezi periajul de acasă la cabinet?

Periajul corect acasă e temelia. Nu e însă tot. Prima vizită la stomatolog se recomandă în primele 6 luni de la apariția primului dinte de lapte, cel târziu în jurul primei aniversări, regulă susținută la fel de AAPD și de NHS. Cum decurge concret, am scris pe larg în ghidul primului control la dentist.

În cabinet, prevenția continuă cu instrumente pe care periuța nu le înlocuiește. La cabinet, consultația de pedodonție costă 200 lei, sigilarea fisurală costă 200 lei pe dinte, iar fluorizarea profesională între 150 și 250 lei. Despre rostul sigilării pe măselele abia erupte am scris separat, în ghidul despre sigilarea măselelor la copii.

Imaginea de ansamblu a specialității, cu toată echipa și abordarea pentru copii, o găsiți pe pagina de pedodonție. Periajul de acasă și controalele periodice nu concurează între ele. Se completează, iar copilul câștigă din ambele.