Rebazarea protezei dentare: când și cum se face

Rebazarea protezei dentare

Rebazarea, numită relining în literatura de specialitate, înseamnă recăptușirea suprafeței interne a protezei cu un strat nou de material, pentru a-i reface adaptarea pe creasta alveolară. Așa o definește un studiu transversal despre rebazarea protezelor totale. Proteza rămâne aceeași. Se schimbă doar fața care atinge gingia.

Dinții artificiali nu se ating. Forma exterioară nu se modifică. Medicul completează exact stratul care s-a distanțat de creastă pe măsură ce osul s-a retras. Rebazarea nu e totuna cu reparația: o proteză fisurată sau un dinte desprins din lucrare țin de alt capitol, descris în articolul despre repararea protezei rupte. Și de o proteză nouă o desparte un lucru simplu: lucrarea existentă se păstrează integral, cu tot cu dinți. La cabinet, evaluarea se face în cadrul specialității de protetică dentară, cu proteza în mână și cu creasta examinată direct.

De ce se lărgește proteza: ce se întâmplă cu osul de sub ea?

Osul crestei pe care stă proteza nu rămâne neschimbat după extracții. Se resoarbe continuu, iar ritmul este cel mai accentuat în primul an de la pierderea dinților. Apoi încetinește. Concluzia apare atât într-un studiu clinic pe 74 de purtători de proteze totale, cât și în literatura dedicată rebazării.

Studiul pe cei 74 de pacienți a măsurat diferențe semnificative statistic în grosimea bazei protezei și în spațiul de repaus dintre arcade, mai pronunțate la persoanele aflate la mai puțin de un an de la ultima extracție. Pe scurt: cu cât proteza a fost făcută mai aproape de momentul extracțiilor, cu atât mai devreme se va simți largă. Nu este un defect al lucrării. Asociația Dentară Americană amintește că structura gurii se schimbă natural odată cu vârsta, așa că ajustările profesionale periodice fac parte din viața oricărei proteze.

Care sunt semnele că proteza are nevoie de rebazare?

Semnul central este pierderea stabilității. Literatura leagă adaptarea deficitară, apărută prin resorbție osoasă, de proteza instabilă, de disconfort și de dificultăți la masticație și la vorbire. Concret, pacienții descriu câteva situații care revin des:

• Proteza se desprinde sau basculează la mestecat ori la vorbit;
• Apar zone de presiune și disconfort care nu existau la început;
• Mesele durează mai mult, pentru că masticația obosește;
• Pronunția anumitor sunete se schimbă.

Am observat că mulți pacienți amână controlul până când proteza cade efectiv la masă, deși semnele de mai sus apar cu luni bune înainte.

Cifrele din practica clinică merg în aceeași direcție. În studiul transversal citat mai sus, 66% dintre medici au declarat că rebazează atunci când adaptarea slăbește din cauza resorbției excesive, iar 81% au indicat retenția și stabilitatea îmbunătățite drept principalul câștig. Dacă între timp compensezi cu adeziv, citește și recomandările despre adezivul pentru proteză, iar pentru durerile de altă natură există ghidul despre disconfortul protezei și soluțiile lui.

Cum decurge rebazarea: în cabinet sau în laborator?

Există două căi. Rebazarea directă se face în cabinet, cu materialul aplicat pe fața internă a protezei tale. Rebazarea indirectă mută recăptușirea în laboratorul dentar, pe baza amprentei luate de medic. În același studiu transversal, 49% dintre medicii chestionați au spus că preferă metoda indirectă, de laborator. Scopul rămâne însă identic pe ambele drumuri: baza protezei să calce din nou uniform pe creastă.

Alegerea nu se face după preferința pacientului. O face medicul, după ce examinează starea protezei, forma crestei și cât de mult s-a retras osul. Fiecare variantă are locul ei, iar decizia se ia cu proteza pe masă, nu la telefon.

Rebazare cu material dur sau cu material moale?

Recăptușirea obișnuită folosește material dur, acrilic, apropiat de cel din baza protezei. Există însă și materiale moi, vâscoelastice, care pun între proteză și mucoasă un strat cu efect de pernă. Diferența practică este durata.

Materialele moi sunt documentate ca soluții pe termen scurt. Absorb apă. Își pierd treptat rezistența și aderența la baza protezei și pot favoriza colonizarea bacteriană, deci trebuie înlocuite la intervale scurte. Medicul le folosește punctual, nu ca readaptare de durată.

Când nu mai este suficientă rebazarea?

Rebazarea reface contactul dintre proteză și creastă. Atât. Nu oprește resorbția osului. Aceasta continuă în ritmul ei, iar când creasta s-a schimbat mult sau lucrarea a acumulat și alte probleme, discuția se mută de la readaptare la refacere.

Variantele se stabilesc la consult, în clinica noastră. Pentru unii pacienți răspunsul este o proteză mobilă nouă. Pentru alții, acolo unde există indicație, o lucrare fixă: în tarifele cabinetul, proteza completă pe arcadă din zirconiu monolitic este listată la 9.900 lei. Ai primit proteza de curând? Atunci ghidurile despre primele zile cu proteza și despre curățarea ei zilnică îți întregesc imaginea, cu pașii pe care îi parcurge oricine poartă o lucrare mobilă. NHS recomandă la rândul său controale stomatologice periodice pentru readaptarea protezelor, tocmai pentru că nicio lucrare mobilă nu rămâne reglată de la sine.