Structura dintelui: straturi, părți și rolul lor

Cum este alcătuit un dinte

Un dinte pare simplu privit din afară, dar structura lui este stratificată și bine gândită. Privit în secțiune, se împart două regiuni. Coroana este partea pe care o vezi deasupra gingiei. Rădăcina stă înfiptă în osul alveolar și nu se vede în gură. Între ele, la nivelul gingiei, se află coletul, o zonă îngustă unde smalțul se termină și începe cementul.

În structura dintelui se suprapun patru țesuturi diferite. Trei sunt dure (smalțul, dentina și cementul) și unul este moale (pulpa). Fiecare are o compoziție proprie și un rol clar. Smalțul protejează, dentina susține și transmite senzațiile, pulpa hrănește dintele și îl ține viu, iar cementul ancorează rădăcina de os prin fibrele ligamentului parodontal.

Un dinte nu plutește în gingie. El este prins într-un sistem de susținere numit parodonțiu: cementul de pe rădăcină, ligamentul parodontal care amortizează presiunea la mestecat și osul alveolar în care stă rădăcina. Când vorbim despre câți dinți are un om sau despre denumirea dinților, ne referim la forme exterioare diferite, dar structura internă rămâne aceeași la toți, de la incisiv la molar.

Smalțul, cel mai dur țesut din corp

Smalțul este stratul exterior al coroanei, cel pe care limba îl simte neted și lucios. Este cel mai dur țesut din corpul uman, mai dur decât osul, pentru că are un conținut mineral foarte ridicat, în jur de 96% hidroxiapatită, un compus pe bază de calciu și fosfat. Restul este apă și material organic. O sinteză din literatura de specialitate descrie smalțul ca fiind cel mai mineralizat țesut al dintelui (The Tooth: Its Structure and Properties).

Această duritate are un preț. Smalțul nu conține celule vii și nu are vase de sânge sau nervi. Odată format, în copilărie, nu se mai reînnoiește. Corpul nu poate produce smalț nou, așa cum reface pielea sau osul. De aceea o fisură, o zonă erodată de aciditate sau o carie care a spart suprafața nu se vindecă singură și nu dispare cu paste de dinți. Un strat de smalț pierdut rămâne pierdut; se poate doar opri procesul și reface zona cu un material dentar.

Există totuși o veste bună. Într-o fază foarte timpurie, când mineralele încep să iasă din smalț dar suprafața este încă intactă, procesul poate fi întors prin remineralizare. Fluorul, saliva și o igienă corectă readuc mineralele în strat și opresc leziunea înainte să devină o cavitate. Enciclopedia medicală a Bibliotecii Naționale de Medicină din SUA descrie smalțul ca stratul dur care protejează dintele (Tooth anatomy, MedlinePlus). Fiindcă nu se reface, protejarea lui zilnică contează mai mult decât orice reparație ulterioară.

Dentina, stratul care transmite durerea

Sub smalț se află dentina, țesutul care dă de fapt forma și volumul dintelui. Este gălbuie, iar culoarea ei transpare prin smalțul semitransparent, motiv pentru care nuanța naturală a dinților bate mai degrabă spre fildeș decât spre alb pur. Dentina este mai puțin mineralizată decât smalțul, deci mai puțin dură, dar mai elastică, ceea ce ajută dintele să absoarbă forțele de la mestecat fără să se fisureze.

Ce o face specială sunt tubulii dentinari, niște canale microscopice care străbat dentina dinspre pulpă spre exterior. Prin ele, stimulii ajung la terminațiile nervoase din pulpă. Așa se explică sensibilitatea: când smalțul se subțiază sau gingia se retrage și lasă dentina descoperită, aerul rece, dulciurile sau o înghițitură de apă cu gheață declanșează acel junghi scurt. Am detaliat mecanismul în ghidul despre dinții sensibili la rece și cald.

Spre deosebire de smalț, dentina este un țesut viu și reacționează. Când o carie sau abraziunea o amenință, celulele numite odontoblaste depun dentină nouă, numită dentină secundară sau terțiară, ca un fel de zid interior de apărare care încearcă să pună distanță între agresiune și pulpă. Acest răspuns este util, dar are limite. Dacă atacul e prea rapid, bariera nu se formează la timp.

Ce se află în pulpa dentară?

Pulpa este singurul țesut moale al dintelui și inima lui vie. Ocupă camera pulpară din centrul coroanei și se prelungește în canalele radiculare, până în vârful rădăcinii. În ea se găsesc vasele de sânge care hrănesc dintele, nervii care dau senzațiile și celulele care produc dentina. Când oamenii spun nervul dintelui, la pulpă se referă.

Pulpa are un rol pe care nu îl bănuiești până nu apare o problemă. Ea semnalează durerea. Un dinte fără pulpă nu mai simte nimic, dar nici nu mai poate avertiza că ceva nu e în regulă. Cât timp pulpa e sănătoasă, ea întreține dintele și menține dentina hidratată. Când o carie profundă sau o fisură lasă bacteriile să ajungă la ea, se inflamează, iar rezultatul este durerea pulsatilă puternică pe care mulți o descriu ca fiind de nesuportat.

Dacă inflamația avansează, pulpa se poate infecta și apoi muri, o stare numită necroză. Atunci dintele are nevoie de tratament de canal, prin care pulpa bolnavă este îndepărtată, canalele sunt curățate și sigilate, iar dintele rămâne pe loc, funcțional, dar fără țesut viu în interior. Despre ce se întâmplă când pulpa moare am scris pe larg în articolul despre gangrena dentară și necroza pulpară.

Cementul și rădăcina: cum stă dintele fixat în os

Rădăcina completează structura dintelui și reprezintă partea ascunsă, adesea mai lungă decât coroana. Nu este acoperită de smalț, ci de cement, un țesut dur, subțire, gălbui, cu o compoziție apropiată de a osului. Rolul cementului nu este să reziste la mestecat, ca smalțul, ci să ofere un punct de prindere.

Aici intervine ligamentul parodontal, o rețea de fibre fine care leagă cementul rădăcinii de osul alveolar. Aceste fibre nu țin dintele rigid, ci suspendat, cu un joc minuscul. Când muști, ligamentul amortizează presiunea și o distribuie către os, ferind dintele de microfisuri. Tot el conține receptori care îți spun cât de tare apeși, motiv pentru care simți imediat când muști accidental într-un sâmbure.

Sistemul acesta de ancorare explică multe situații din cabinet. Când gingia și osul se retrag din cauza bolii parodontale, rădăcina rămâne descoperită, dintele începe să se miște și, în timp, se poate pierde chiar dacă coroana lui pare intactă. Un dinte nu se pierde doar din carii, ci și atunci când cedează suportul din jur. De aceea sănătatea gingiei și a osului contează la fel de mult ca integritatea coroanei.

De ce contează structura dintelui pentru sănătatea ta?

Când înțelegi structura dintelui și cum sunt așezate straturile, multe lucruri capătă sens. O carie nu apare peste noapte. Ea pornește din smalț, unde nu doare, pentru că smalțul nu are nervi. Trece apoi în dentină, moment în care pot apărea sensibilitatea și un disconfort intermitent. Abia când ajunge la pulpă produce durerea intensă. Așa se explică de ce mulți pacienți ajung la medic târziu: dintele a tăcut cât timp problema era la suprafață. Institutul Național pentru Cercetare Dentară și Craniofacială din SUA descrie caria tocmai ca pe o distrugere progresivă a smalțului, apoi a straturilor de dedesubt (Tooth Decay, NIDCR).

În clinica noastră MD Dental din Pitești am observat frecvent efectul acestei tăceri clinice. Un pacient vine convins că problema a apărut brusc, fiindcă durerea a început ieri, dar radiografia arată o carie care lucra de luni de zile sub un smalț aparent întreg. Aici stă valoarea controlului periodic. Un ochi antrenat și o radiografie prind leziunea în dentină, înainte să atingă pulpa, când reparația este mică, ieftină și nedureroasă. Diferența dintre o obturație simplă și un tratament de canal este, de multe ori, doar timpul scurs.

Structura mai explică și de ce nu toate reparațiile sunt la fel. O leziune limitată la smalț și dentină se rezolvă cu o obturație. Când este afectată pulpa, se impune tratamentul de canal. Când s-a pierdut mult din coroană, dintele are nevoie de o coroană de acoperire. Poți urmări procesul în ghidul complet despre caria dentară.

Cum protejezi fiecare strat al dintelui

Protecția structurii se face cu gesturi simple, repetate corect, fără produse scumpe.

• Ai grijă de smalț. Periajul de două ori pe zi cu pastă cu fluor readuce mineralele în stratul superficial și oprește cariile incipiente. Fluorul e cel mai bun aliat al smalțului.
• Menajează dentina. Limitează băuturile acide (sucuri, citrice, vin) și nu peria imediat după ele, ci așteaptă vreo treizeci de minute. O periuță moale protejează zona coletului, unde dentina se descoperă ușor.
• Ferește pulpa. Tratează caria din timp și nu ignora un dinte devenit sensibil. Cu cât intervii mai devreme, cu atât pulpa rămâne mai probabil sănătoasă.
• Protejează suportul. Curăță zilnic spațiile dintre dinți cu ață sau periuțe interdentare și fă detartraj profesional regulat, ca gingia și osul rădăcinii să rămână sănătoase.

Bolile orale rămân printre cele mai răspândite afecțiuni la nivel global, iar majoritatea sunt în bună măsură prevenibile, după cum subliniază Organizația Mondială a Sănătății. Un dinte bine îngrijit își păstrează straturile intacte zeci de ani.