Care este diferența dintre maxilar și mandibulă

Care este, pe scurt, diferența dintre maxilar și mandibulă?

Regula e simplă. Maxilarul este partea de sus a feței și stă fix, iar mandibula este partea de jos și se mișcă. Amândouă poartă dinți. Amândouă sunt oase ale feței. Dar rolurile lor nu seamănă deloc: unul ține structura pe loc, celălalt macină mâncarea la fiecare mușcătură.

Deosebirile trec dincolo de poziție. Maxilarul este, de fapt, o pereche de oase sudate pe mijloc, cu os poros și spongios, fiindcă adăpostește sinusurile din jurul nasului. Mandibula e altceva. Este un singur os, cel mai mare și mai dur al feței, construit să încaseze forțele mari de la mestecat. Tabelul de mai jos le pune față în față, pe scurt.

Maxilarul: osul fix al etajului mijlociu

Maxilarul face mult mai mult decât să țină dinții de sus. El formează podeaua orbitelor, adică suportul pe care stau ochii. Tot el ridică pereții și podeaua cavității nazale și cea mai mare parte a cerului gurii. Practic, dacă atingi zona de sub nas și de sub obraji, atingi maxilarul.

Un lucru surprinde pe mulți. Ceea ce numim la singular maxilar este alcătuit din două oase, câte unul pe fiecare parte, unite pe linia din mijloc. La făt, cele două jumătăți se sudează înainte de naștere, iar când sudura nu se face complet apare despicătura de buză sau de palat. Fiecare jumătate găzduiește și un sinus, cel mai mare dintre sinusurile din jurul nasului, un gol plin cu aer chiar deasupra rădăcinilor măselelor de sus. Structurile sunt descrise pe larg în sinteza de anatomie a maxilarului publicată de StatPearls (Anatomy, Head and Neck, Maxilla).

Partea care ține dinții se numește proces alveolar. Este marginea de os în care stau înfipte rădăcinile dinților de sus, într-un pat mai moale decât cel de jos. Am scris pe larg despre acest os în articolul despre ce este maxilarul, iar despre partea lui de sus, cea care urcă spre orbite și nas, în ghidul despre maxilarul superior.

Mandibula: singurul os mobil al craniului

Mandibula este osul în formă de potcoavă care ține dinții de jos. Este cel mai mare și mai puternic os al feței. Și, spre deosebire de maxilar, se mișcă. De fapt, este singurul os din tot capul care se mișcă, iar fără el nu am putea nici mesteca, nici vorbi limpede.

Are o parte orizontală, corpul, care poartă dinții. Din corp urcă spre urechi două brațe verticale, ramurile, iar în vârful fiecărei ramuri se află condilul, capul rotund care intră în articulația de lângă ureche. Acolo mandibula se leagă de craniu și se rotește la fiecare deschidere a gurii. Anatomia acestor părți este descrisă în sinteza StatPearls despre mandibulă (Anatomy, Head and Neck, Mandible).

Prin interiorul osului trece un canal cu un nerv important: nervul alveolar inferior, cel care dă sensibilitate dinților de jos și buzei. Traseul lui contează enorm la dentist, pentru că anestezia dinților de jos țintește exact acest nerv. Am adunat mai multe despre partea de jos a feței în articolul despre mandibulă. La naștere, mandibula e formată tot din două jumătăți, care se unesc în primul an de viață, la fel ca maxilarul.

Cum lucrează împreună la mestecat și la vorbit

Niciunul dintre cele două oase nu lucrează singur. Maxilarul este nicovala, partea fixă de care se lovește totul. Mandibula este ciocanul. Ea se mișcă și zdrobește mâncarea între cele două arcade, împinsă de mușchii puternici ai obrazului și ai tâmplei, iar dinții de sus și cei de jos se întâlnesc într-un tipar precis, numit ocluzie.

Când ocluzia e corectă, dinții se ating uniform și forța se împarte egal. Când nu este, apar contacte premature, uzură inegală și, uneori, dureri de mușchi sau de articulație. Dinții au aceeași alcătuire pe ambele arcade, cu smalț, dentină și pulpă, indiferent că stau sus sau jos, așa cum am arătat în articolul despre structura dintelui.

Mișcarea nu e doar de sus în jos. Mandibula alunecă și înainte, și înapoi, și lateral, ceea ce ne lasă să tăiem, să sfâșiem și să măcinăm cu aceiași dinți. Toate aceste mișcări trec printr-o încheietură mică, articulația temporo-mandibulară, pe care o folosim de mii de ori pe zi. La fiecare înghițitură. La fiecare cuvânt.

De ce contează diferența la dentist?

Deosebirea dintre cele două oase schimbă concret felul în care se lucrează în gură. Cel mai clar exemplu este anestezia. Osul maxilarului fiind poros, anestezicul injectat lângă un dinte de sus trece ușor prin os și amorțește doar zona aceea. La mandibulă lucrurile stau altfel. Osul dens nu lasă substanța să pătrundă, așa că medicul blochează direct nervul alveolar inferior, iar la o plombă la o măsea de jos se amorțește toată jumătatea buzei și a limbii, nu doar dintele.

În clinica noastră am observat că aici apar cele mai multe nedumeriri. Pacienții mă întreabă des de ce, la un dinte de sus, buza rămâne normală, iar la unul de jos amorțește tot colțul gurii. Răspunsul stă în os, nu în puterea anesteziei. Când oamenii înțeleg asta, frica de amorțeala aceea largă scade mult.

Diferența contează și la implanturi. În mandibulă, osul dens dă de obicei o stabilitate bună din prima, însă medicul trebuie să ocolească atent nervul. În maxilar e pe dos: osul mai moale și sinusul de deasupra cer uneori pași în plus, cum ar fi adăugarea de os, înainte de a pune un implant în siguranță. Nici extracțiile nu decurg identic. Un os spongios se comportă altfel sub instrument decât unul compact.

Ce probleme pot apărea la fiecare os?

Fiecare os are punctele lui slabe. La maxilar, apropierea de sinus contează cel mai mult. O infecție de la o măsea de sus poate ajunge în sinus, iar o rădăcină lungă poate împinge în podeaua acestuia. Tot la maxilar apar despicăturile de palat, atunci când sudura de la naștere rămâne incompletă, precum și fracturile din traumatisme puternice.

La mandibulă, problemele au altă natură. Fiind osul care iese cel mai în față, se fracturează des, mai ales la bărbie și la condili. Articulația temporo-mandibulară își are propriile necazuri: zgomote, blocaje, dureri. Uneori apare și luxația, când mandibula rămâne blocată deschisă după un căscat prea larg. Un capitol aparte îl scriu măselele de minte de jos, incluse adesea chiar lângă traseul nervului.

Vestea bună e că multe dintre aceste probleme se previn. Controalele periodice și igiena fac cea mai mare parte a treabei. Bolile orale rămân printre cele mai răspândite afecțiuni la nivel mondial și, în bună parte, se pot preveni, subliniază Organizația Mondială a Sănătății. Iar dinții, fie că stau sus sau jos, au aceeași nevoie de îngrijire și aceeași structură pe ambele arcade, după cum arată și enciclopedia medicală MedlinePlus.