Peri-implantita: simptome, cauze și tratament

Peri-implantita și cu ce diferă de mucozita peri-implantară

Peri-implantita este o boală progresivă, pornită de la placa bacteriană, care atacă țesuturile din jurul unui implant deja osteointegrat și consumă osul care îl susține. Mucozita peri-implantară este stadiul de dinaintea ei. Acolo inflamația rămâne în țesutul moale, osul e intact, iar leziunea poate fi întoarsă din drum.

Diferența nu ține de vocabular. Raportul de consens al grupului de lucru 4 din cadrul World Workshop 2017, publicat de Berglundh și colaboratorii în Journal of Clinical Periodontology (2018), a fixat exact această graniță, iar review-ul de etiologie și tratament din PMC folosește aceiași termeni. Sub graniță tratezi o inflamație. Peste ea tratezi o pierdere.

Osul dispărut nu se întoarce singur. De aceea toată discuția despre peri-implantită se învârte în jurul momentului în care este prinsă, nu în jurul aparaturii folosite.

Care sunt simptomele peri-implantitei?

Semnele sunt patru, plus unul care apare târziu. Sângerare la sondare, adâncime crescută a pungii la sondare, supurație, adică puroi care iese pe lângă lucrare, și, uneori, durere. Mobilitatea implantului închide lista, dar nu este un semn de început.

Lista vine din raportul de consens din 2018 și e confirmată de review-ul de etiologie publicat în PMC. Merită citită în ordine, fiindcă ordinea contează. Sângerarea la sondare apare prima și este cea mai ușor de ignorat, pentru că mulți pacienți o pun pe seama unui periaj prea apăsat. Puroiul apare mai târziu, când lucrurile sunt deja instalate.

Mobilitatea înseamnă altceva: osteointegrarea s-a pierdut. În momentul acela nu mai discutăm despre salvarea implantului, ci despre ce se pune în locul lui. Un implant sănătos nu se mișcă. Deloc, nici cu un milimetru.

De ce lipsa durerii nu înseamnă că implantul este sănătos?

Pentru că durerea apare doar uneori. În lista de semne a raportului de consens, durerea este trecută ca simptom ocazional, nu ca regulă, iar asta schimbă complet felul în care trebuie citit un implant care nu supără pe nimeni.

Pacienții vin des cu aceeași frază: nu mă doare, deci e bine. Cele două nu sunt legate. În clinica noastră am văzut pungi adânci și sângerare la sondare în jurul unor implanturi despre care pacientul era convins că sunt perfect sănătoase, tocmai pentru că nu îl supărau cu nimic. Un implant poate pierde os luni la rând fără să dea vreun semnal pe care omul să îl prindă acasă, în oglindă sau la periaj, mai ales dacă lucrarea acoperă zona și nu lasă gingia la vedere.

De aici iese o consecință practică. Peri-implantita se prinde la control, nu între controale. Sonda peri-implantară și radiografia spun adevărul. Cât de des trebuie făcut controlul este o discuție separată, detaliată în articolul despre matricea de mentenanță peri-implantară.

Cât de frecventă este peri-implantita?

O meta-analiză pe 57 de studii a găsit o prevalență de 19,53% la nivel de pacient, cu interval de încredere de 95% între 12,87% și 26,19%. La nivel de implant cifra scade la 12,53%, cu interval între 11,67% și 13,39%.

Cele două numere nu se contrazic, măsoară lucruri diferite. Primul răspunde la întrebarea: din o sută de oameni cu implanturi, câți au cel puțin un implant bolnav. Al doilea: din o sută de implanturi puse, câte sunt bolnave. Un pacient cu șase implanturi și o singură leziune intră întreg în prima statistică, dar cântărește doar un implant din șase în a doua.

Concluzia practică e simplă. Aproximativ unul din cinci pacienți cu implanturi ajunge la un moment dat cu pierdere de os în jurul lor. Nu e o raritate exotică, e un risc previzibil, cu factori cunoscuți.

Ce cauzează peri-implantita?

Placa bacteriană. Restul sunt condiții care o ajută să facă rău mai repede și pe o suprafață mai mare.

Review-ul de definiție, etiologie, prevenție și tratament publicat în PMC descrie peri-implantita ca leziune indusă de placă, adică de biofilmul care se organizează pe suprafețele dure din gură, inclusiv pe titan și pe ceramica lucrării. Biofilmul nu deosebește un dinte de un implant.

Ce diferă este răspunsul țesutului din jur. Adăugați peste asta o lucrare pe care periuța interdentară nu o poate curăța pe dedesubt și aveți o zonă în care placa stă nederanjată luni întregi, exact acolo unde nu ajunge nici pacientul, nici periuța obișnuită.

Igiena orală deficitară apare explicit printre factorii de risc principali, alături de fumat, diabet necontrolat și istoric de boală parodontală. Cei patru nu produc boala singuri, ci scurtează drumul de la biofilm la os pierdut.

Cine are risc mai mare de peri-implantită?

Patru profiluri ies în evidență: pacienții cu istoric de boală parodontală, fumătorii, cei cu diabet necontrolat și cei cu igienă orală slabă. Review-ul de etiologie le listează pe toate patru, iar pentru primele trei există și cifre.

Istoricul de parodontită crește riscul de până la aproximativ șase ori. La fumători, review-urile sistematice raportează un raport de șanse între 3,6 și 4,6 pentru peri-implantită, iar un studiu prospectiv pe 453 de implanturi urmărite zece ani a măsurat o pierdere osoasă peri-implantară medie de 1,93 mm la fumători, față de 0,80 mm la nefumători.

Pentru diabet, reperul folosit consecvent în literatură este hemoglobina glicozilată. Sub 7% înseamnă diabet bine controlat. Peste 8% se asociază cu pierdere osoasă marginală crescută și cu risc de peri-implantită. Între 7 și 8% se află zona de mijloc, cu control moderat.

Cum se pune diagnosticul de peri-implantită?

Prin sondare și radiografie, în aceeași ședință. Nu prin simptome, nu prin fotografie și cu siguranță nu prin descrierea pacientului la telefon.

Sondarea peri-implantară măsoară adâncimea în mai multe puncte din jurul implantului și înregistrează dacă apare sângerare. Sângerarea la sondare și adâncimea crescută a pungii sunt două dintre semnele definitorii din raportul de consens. Supurația, când există, se notează separat, fiindcă schimbă urgența cazului.

Radiografia răspunde la întrebarea care contează cu adevărat: cât os mai este acolo. Aici se face despărțirea între mucozită și peri-implantită, pentru că mucozita nu vine cu pierdere osoasă, iar peri-implantita da.

O radiografie citită singură spune destul de puțin. Comparată cu una făcută acum doi ani, spune dacă boala e activă sau oprită. De asta arhiva contează, iar imaginea de după montarea lucrării, cea de referință, este cea mai valoroasă din tot dosarul pacientului.

Cum se tratează peri-implantita fără chirurgie?

Prin debridare mecanică, adică îndepărtarea biofilmului de pe suprafața implantului cu curete, ultrasunete și air-polishing. Peste ea se pot adăuga antiseptice locale și, în anumite situații, antibiotice locale sau sistemice, ca adjuvant.

Aceasta este prima linie și rămâne tratamentul de bază pentru mucozită și pentru stadiile incipiente de peri-implantită. Review-ul de etiologie și ghidul clinic al Federației Europene de Parodontologie, publicat în 2023 după Perio Workshop 2022, descriu aceeași abordare.

Un cuvânt despre antibiotice, fiindcă subiectul revine în fiecare consultație. Sunt adjuvante, nu tratament de sine stătător. Nimeni nu oprește o leziune peri-implantară cu o cutie de pastile și fără curățare mecanică.

Debridarea și reevaluarea igienei intră în ședința de igienizare profesională cu tarif fix 400 lei, iar cazurile cu componentă parodontală ajung la parodontologie. Tarifele complete sunt pe pagina de tarife.

Când este nevoie de tratament chirurgical?

Când leziunea a avansat și accesul pentru curățare nu mai poate fi obținut prin metode nechirurgicale. Opțiunile merg de la lambou de acces, adică ridicarea gingiei pentru debridare sub vizualizare directă, la chirurgie resectivă și până la proceduri regenerative cu grefă osoasă și membrană resorbabilă.

Ghidul Federației Europene de Parodontologie din 2023 susține explicit abordarea individualizată. Nu există o intervenție care se potrivește tuturor defectelor, iar forma defectului osos cântărește greu în decizie.

Regenerarea nu dă același rezultat în toate cazurile și nu este indicată în orice situație. Un defect care înconjoară implantul din toate părțile se comportă altfel decât unul care atacă dintr-o singură direcție.

Decizia se ia cu radiografia pe ecran și cu lucrarea în gură. Restul sunt presupuneri. Detaliile despre riscurile care țin de intervenția inițială sunt adunate separat, în articolul despre riscurile și complicațiile implantului dentar.

Se poate preveni peri-implantita?

Da, în măsura în care mucozita este prinsă și tratată la timp. Mucozita peri-implantară este stadiul reversibil, iar tot ce se rezolvă acolo nu mai trebuie rezolvat mai târziu, când lipsește os.

Trei lucruri contează practic: igiena zilnică în jurul lucrării, controalele la un interval potrivit profilului de risc și ținerea sub control a factorilor generali, în special a glicemiei.

Despre fumat, literatura este mai puțin generoasă decât ne-am dori. Un review sistematic dedicat efectului renunțării la fumat asupra sănătății peri-implantare nu a găsit niciun studiu care să raporteze parametri parodontali în jurul implanturilor la foști fumători. Nu există, deci, un interval validat clinic pentru cât trebuie să stai fără țigară înainte sau după implant. Ce se știe cu certitudine este că fumatul activ crește riscul, iar cifrele de mai sus arată cu cât.

Restul ține de disciplină. Nu de noroc, nici de marca implantului. Pentru toate opțiunile de tratament, hub-ul de implantologie adună serviciile clinicii într-un singur loc.