Pericoronarită: simptome, tratament și cât durează

Pericoronarita și de ce apare la măseaua de minte

Pericoronarita este inflamația țesutului moale care acoperă parțial un dinte erupt incomplet, de obicei molarul de minte de jos. Lamboul de gingie rămas peste coroană se numește operculum. Sub el se strâng resturi alimentare și placă bacteriană, într-un spațiu în care periuța nu ajunge, iar saliva nu spală nimic.

Definiția este aceeași în capitolul Pericoronitis din StatPearls (NIH) și în review-ul de management bazat pe dovezi publicat în PMC: infecție localizată în jurul unui dinte parțial erupt.

Cifrele arată cât de concentrat este fenomenul. 95% dintre cazuri implică molarul trei mandibular, iar prevalența raportată într-o populație studiată, militari de 20 până la 25 de ani, a fost de 4,92%. Intervalul de vârstă cel mai afectat rămâne 20-29 de ani, adică exact perioada de erupție a măselelor de minte. Poziția și evoluția lor sunt descrise pe larg în ghidul măselei de minte.

Care sunt simptomele pericoronaritei?

Durere în spatele ultimului molar, gingie umflată peste coroană, gust neplăcut și halenă, uneori secreție purulentă la apăsare. Când inflamația avansează apare trismusul, adică limitarea deschiderii gurii. Sunt semnele descrise identic în StatPearls și în review-ul de management.

Durerea nu este discretă. Un studiu observațional retrospectiv al Universității din Siena, pe 86 de pacienți cu vârste între 17 și 78 de ani, a găsit un scor mediu de durere de 5,9 ± 2,5 pe o scală de la 1 la 10. Tot acolo, 68 din cele 86 de cazuri au fost la molarul mandibular și 18 la cel maxilar, iar pacienții între 20 și 30 de ani au cerut tratament cel mai des.

Umflătura poate depăși gingia și se vede pe obraz. Situația aceea o tratăm separat, în articolul despre obrazul umflat de la măsea.

Când devine pericoronarita o urgență?

Când infecția depășește gingia și apar semne generale: febră, umflare facială, dificultate la înghițire, deschiderea gurii limitată sever. Atunci nu mai vorbim despre o iritație locală. Aceleași surse care descriu forma ușoară descriu și extinderea sistemică a infecției.

Trismusul intră în aceeași categorie. StatPearls îl listează printre semnele cazurilor avansate, iar o gură care nu se mai deschide normal arată că inflamația a trecut de capișonul de gingie în musculatura din jur.

Al doilea prag este temporal. Dacă după cinci zile de tratament local simptomele nu dau niciun semn de ameliorare, cazul se reevaluează, nu se continuă pe aceeași schemă.

Programul cabinetului este luni până vineri, 9:00-18:00, iar cazurile acute intră între pacienții programați.

Tratamentul local în prima fază

În cazurile ușoare și moderate, tratamentul de primă linie este mecanic, nu medicamentos: irigare cu soluții sterile sub operculum, debridarea plăcii și a resturilor, drenajul puroiului dacă există colecție, clătiri antiseptice cu clorhexidină 0,12-0,2% și un antiinflamator nesteroidian pentru durere. Protocolul apare identic în StatPearls și în review-ul de management bazat pe dovezi.

Ordinea contează. Curățarea spațiului de sub capișon se ocupă de cauză, restul calmează efectul. Antiinflamatorul scade durerea și umflătura, dar nu îndepărtează placa, iar drenajul se face în aceeași ședință dacă sub gingie s-a format o colecție de puroi.

Clătitul acasă, oricât de disciplinat, ocolește exact zona care întreține infecția, fiindcă lichidul nu pătrunde singur sub lamboul de gingie. De asta prima ședință se face în cabinet, la chirurgie orală, cu instrumentar de irigare și aspirație, iar clătirile antiseptice continuă acasă doar ca supliment.

Rolul antibioticelor în pericoronarită

De regulă nu. Review-ul de management, indexat și în PubMed, le indică doar când există răspuns sistemic sau semne de răspândire a infecției, nu ca tratament de rutină pentru un caz local necomplicat. Opțiunile citate acolo sunt amoxicilina și metronidazolul.

Practica reală arată altceva. Același review documentează că aproximativ 75% dintre dentiștii chestionați prescriu antibiotic pentru pericoronarită, iar în studiile pe pacienți antibioticele au ajuns la peste 52% dintre cazuri. Autorii o spun direct: este o diferență între ce se face în cabinete și ce susțin dovezile.

Linia dintre cele două situații se trage la consult, nu prin telefon. Temperatura, aspectul feței, cât de mult se deschide gura și starea generală sunt datele care spun dacă infecția a rămas locală sau nu.

Pentru pacient, concluzia practică este scurtă. O cutie de antibiotic luată din farmacie fără consult poate estompa simptomele pentru câteva zile, dar lasă operculul și placa exact unde erau. Episodul revine, iar antibioticul s-a consumat degeaba.

Operculectomie sau extracția măselei

Pentru cazurile care se repetă sau evoluează sever, sursele listează două opțiuni chirurgicale: îndepărtarea țesutului moale de deasupra coroanei, adică operculectomia, sau extracția dintelui atunci când molarul nu are perspective de erupție favorabilă.

Criteriul nu este durerea, ci spațiul. Un molar vertical, care mai are loc să iasă complet, poate rămâne pe arcadă după îndepărtarea capișonului. Unul înclinat, blocat în os sau proptit în dintele vecin, păstrează la nesfârșit o zonă imposibil de curățat.

Ambele intervenții apar în literatură ca soluții pentru cazurile recurente sau severe, nu pentru primul puseu. Cu alte cuvinte, decizia ține de istoricul episoadelor și de poziția dintelui, nu de intensitatea durerii din ziua consultului.

Tarifele oficiale cabinetul stomatologic: extracția molarului de minte erupt costă 400 lei, iar extracția molarului inclus sau semiinclus 800 lei, cu CBCT obligatoriu, tehnică de lambou și osteotomie. Etapele intervenției sunt descrise pe pagina de extracție măsea de minte.

Recuperarea după extracția măselei semi-erupte

Complicația de urmărit este alveolita, adică pierderea cheagului din alveolă. La extracțiile de rutină incidența raportată e mică, 0,5% până la 5%, dar la molarii de minte mandibulari sursele urcă spre 30-37,5%.

Semnul e tipic: durere care crește progresiv la 1-5 zile după intervenție, nu cedează la analgezicele obișnuite și vine cu halenă. Descrierea apare în capitolul Alveolar Osteitis din StatPearls, iar tratamentul, pe pagina despre alveolita după extracție.

Fumatul are efectul cel mai clar. Un review sistematic pe 11 studii și 10.195 de participanți a găsit un risc de peste trei ori mai mare la fumători, cu o incidență de circa 13,2% față de 3,8%. Cei care au fumat în ziua intervenției au făcut mai multe alveolite decât cei care au așteptat, iar un studiu citat acolo recomandă minimum trei zile fără fumat.

Clătirile cu clorhexidină 0,12-0,2% înainte și după extracție reduc riscul, iar gelul de 0,2% aplicat în alveolă l-a scăzut cu 58% într-o analiză a intervențiilor locale, cu certitudine moderată.

De ce revine pericoronarita după ce trece episodul acut?

Pentru că tratamentul local stinge inflamația, dar nu schimbă anatomia. Operculul rămâne la locul lui, spațiul de sub el rămâne necurățabil, iar placa se reface în câteva zile. La noi în clinică am observat că mulți pacienți ajung abia la al doilea sau al treilea puseu, după ce primul a trecut de la sine și au crezut că problema s-a rezolvat. De aceea sursele tratează recurența drept criteriu de decizie chirurgicală, nu ghinion.

Între episoade contează igiena în zona posterioară și controalele periodice de profilaxie, unde placa din spatele ultimului molar se îndepărtează cu instrumentar profesional. Periuța obișnuită ajunge greu acolo, iar la un molar semi-erupt ajunge și mai greu.

Clătirile antiseptice ajută în puseu, dar nu rezolvă o zonă care nu poate fi curățată mecanic. Ele fac parte din tratamentul episodului, nu din soluția pe termen lung.

Decizia definitivă se ia pe imagine, nu pe senzație. Poziția molarului, raportul cu nervul alveolar inferior și spațiul rămas în spatele molarului doi arată dacă dintele mai are șanse să erupă corect sau doar întreține o infecție care se întoarce.