Tratament de canal sau extracție: cum alegi corect

De ce nu este extracția varianta ieftină?

Pentru că extracția nu se termină la extracție. Scoaterea dintelui oprește durerea în ziua respectivă și costă 250 sau 300 lei, după numărul de rădăcini. Spațiul rămas gol cere însă o soluție, iar soluțiile acelea au alt ordin de preț. Un implant individual pornește de la 1.900 lei în cabinetul nostru, la care se adaugă lucrarea protetică de deasupra. Cei mai mulți pacienți compară prima linie din cele două devize și se opresc acolo. Comparația corectă se face pe traseul întreg, până la dintele funcțional din nou.

Recomandarea din literatură merge în aceeași direcție. O sinteză sistematică publicată pe NCBI Bookshelf, despre rezultatele tratamentului de canal comparativ cu extracția, formulează principiul fără ocolișuri: prioritatea este păstrarea dintelui prin tratament endodontic, acolo unde structura restantă și starea parodontală permit o restaurare durabilă. Aceeași lucrare notează că extracția fără înlocuire a fost asociată cu rezultate psihosociale mai slabe pentru pacient.

Cât rezistă un dinte tratat pe canal, față de alternative?

Mai mult decât crede majoritatea pacienților care intră în cabinet convinși că un dinte cu canal este un dinte pe ducă. Sinteza de pe NCBI Bookshelf a comparat supraviețuirea pe o perioadă de peste șase ani și a găsit 97% pentru dintele tratat endodontic și restaurat corect, aceeași valoare de 97% pentru coroana pe implant și doar 82% pentru puntea dentară fixă.

Pe termen lung, cifrele coboară lent. Un studiu retrospectiv pe 598 de dinți tratați endodontic, urmăriți până la 37 de ani și publicat în PMC, Long-term tooth survival and success following primary root canal treatment, a raportat o supraviețuire de 97% la 10 ani, 81% la 20 de ani, 76% la 30 și 68% la 37 de ani. Succesul endodontic propriu-zis, adică absența semnelor de infecție, a fost 93% la 10 ani și 81% la 30 până la 37 de ani. Datele vin dintr-un singur studiu, deci le citim ca ordin de mărime.

Ce verifică medicul înainte să spună că dintele se poate păstra?

Patru lucruri, în ordinea aceasta: cât a mai rămas din dinte deasupra gingiei, cum arată osul din jur pe radiografie, dacă rădăcina este integră sau fisurată și cât de adâncă este punga parodontală. Primul decide dacă lucrarea de deasupra are pe ce se sprijini. Ultimul decide cât mai stă dintele în os, oricât de bine ar ieși partea de endodonție.

Studiul pe 37 de ani a scos în evidență trei factori care au scăzut șansele de păstrare: pungile parodontale de 6 mm sau mai mult, cel mai puternic dintre ele, prezența unei radiotransparențe periapicale înainte de tratament și lipsa gutierei de protecție nocturnă la pacienții care strâng din dinți. Sunt factori raportați într-un singur studiu, dar se potrivesc cu ce vedem la controale.

Testele de vitalitate completează tabloul. Un dinte cu pulpa necrozată nu răspunde la rece, semn descris în Cleveland Clinic, Pulp Necrosis. Traseul de la carie la pulpită și apoi la necroză are articol separat.

Când este extracția alegerea corectă?

Atunci când dintele este distrus dincolo de posibilitatea unei restaurări funcționale, când rădăcina este fracturată sau când boala parodontală a avansat prea mult, extracția nu este o renunțare. Este singura variantă onestă. În clinica noastră, decizia de extracție vine rareori de la mărimea leziunii periapicale. Vine, aproape de fiecare dată, de la cât de puțin a mai rămas din coroana dintelui. Aceleași situații apar la Cleveland Clinic, Abscessed Tooth și NHS, Dental abscess.

Ce nu ajută deloc este amânarea. NHS scrie despre abcesele dentare că nu dispar de la sine, iar antibioticul are rol de adjuvant, nu de tratament: curăță simptomele pentru câteva zile și lasă infecția la locul ei. Un dinte care doare acut poate primi întâi drenaj endodontic de urgență, cu tarif de 200 lei, tocmai ca decizia finală să fie luată în afara crizei de durere. Pentru cazurile care ajung seara sau în weekend există pagina de urgențe stomatologice.

Cât costă fiecare variantă pe termen lung?

Prețurile de mai jos sunt tarifele publicate ale clinicii. Ele acoperă manopere separate, nu pachete, iar totalul unui caz depinde de câte etape sunt necesare. Un molar păstrat înseamnă, de regulă, tratament de canal, reconstrucție coronară și o coroană deasupra. Un molar extras înseamnă, mai devreme sau mai târziu, un implant și lucrarea protetică de pe el. Coloana din dreapta arată în ce moment intră fiecare manoperă în traseu.

Citit pe verticală, tabelul explică de ce discuția despre preț se schimbă când adaugi ce urmează. Extracția singură este cea mai ieftină linie din tabel. Extracția plus înlocuirea dintelui trece de suma pe care ar fi costat-o păstrarea lui, iar între cele două momente pot trece luni de vindecare. Lista completă este pe pagina de tarife.

Ce urmează după fiecare dintre cele două decizii?

Dacă dintele rămâne, urmează restaurarea lui. După tratamentul de canal dintele devine mai fragil și mai expus la fractură, mai ales la molari și premolari, unde s-a îndepărtat mult țesut pentru accesul la canale. De aceea se recomandă acoperirea cu coroană, lucru consemnat la ADA MouthHealthy, Root Canals și în sinteza NCBI Bookshelf despre coroanele pe dinți tratați endodontic. Sinteza își declară limitele: la premolari, dovezile pe termen scurt sunt insuficiente. Peste cinci ani, tendința favorizează coroana, cu 81% supraviețuire la 10 ani față de 63% la restaurările directe.

Studiul pe 37 de ani a mai găsit un detaliu tehnic: pivoții din fibră, nu cei metalici, au fost printre factorii favorabili longevității.

Dacă dintele pleacă, urmează vindecarea osului și alegerea între implant, punte și proteză parțială. Comparația este în articolul despre implant sau punte dentară. Diferența nu e doar de preț: în sinteza de pe NCBI Bookshelf, puntea fixă a avut cea mai slabă supraviețuire dintre cele trei soluții.

Dacă tratamentul de canal nu ține, ce mai există înainte de extracție?

Încă doi pași. Primul este retratamentul endodontic, adică desfacerea obturației vechi, recurățarea canalelor și reobturarea lor. Al doilea este chirurgia apicală, cunoscută ca rezecție apicală, prin care se îndepărtează vârful rădăcinii împreună cu leziunea din jur.

Un capitol StatPearls despre parodontita apicală raportează rate de succes de 85 până la 94% pentru tratamentul de canal primar, 74 până la 82% pentru retratament și un interval larg, de la 60 la 91%, pentru chirurgia apicală, cu vindecare care poate lua între șase luni și doi ani. Cifrele provin dintr-o singură sinteză, deci arată direcția, nu rezultatul unui caz anume: fiecare reintervenție pornește de puțin mai jos decât cea dinaintea ei. Cazurile cu fractură radiculară trec direct la chirurgie orală.

Mitul că un dinte cu canal este oricum pierdut se lovește de aceste cifre. American Association of Endodontists formulează contraargumentul într-o singură propoziție: nimic artificial nu înlocuiește aspectul și funcția unui dinte natural.