Eroziunea dentară: cum recunoști uzura acidă a smalțului

Eroziunea dentară, pe scurt

Eroziunea dentară este uzura chimică a smalțului, stratul dur și alb care acoperă dintele. Acizii dizolvă mineralele din smalț, iar acesta se subțiază treptat, fără ca vreo bacterie să fie implicată. Aici stă diferența față de carie, care este produsă de bacteriile ce fermentează zahărul.

Procesul este lent și tăcut la început. Smalțul nu are terminații nervoase, așa că pierderea lui nu doare cât timp rămâne suficient de gros. Când însă stratul se subțiază mult, apare dentina de dedesubt, mai gălbuie și mai sensibilă, iar dintele reacționează la rece, la dulce sau la atingere. Spre deosebire de os, smalțul pierdut nu se reface niciodată de la sine, de aceea prevenția și oprirea din timp a procesului sunt esențiale.

Ce cauzează eroziunea smalțului?

Sursa comună este acidul, iar el poate veni din afară, prin alimentație, sau dinăuntru, prin stomac. Smalțul începe să se dizolve la un pH sub 5,5, iar multe băuturi populare coboară cu mult sub acest prag.

• Băuturile acide. Sucurile carbogazoase, energizantele, sucurile de citrice și vinul au un pH acid, uneori sub 3, și sunt printre cele mai frecvente cauze.
• Alimentele acide. Citricele, oțetul, murăturile și fructele acre consumate des contribuie la subțierea smalțului.
• Refluxul gastric. Boala de reflux aduce acidul din stomac în gură, adesea noaptea, și erodează mai ales fața interioară a dinților.
• Vărsăturile repetate. În bulimie sau în sarcină, contactul frecvent cu acidul gastric produce o eroziune marcată.
• Gura uscată. Când saliva scade, acizii nu mai sunt neutralizați, iar eroziunea avansează mai repede.

Saliva puțină accelerează procesul, de aceea eroziunea și uscăciunea gurii merg des împreună. Detalii despre acest factor găsești în articolul despre gura uscată.

Semnele și simptomele eroziunii

Eroziunea se instalează pe tăcute, iar semnele devin evidente abia când smalțul s-a subțiat mult. Cunoașterea lor ajută la depistarea timpurie, înainte ca dintele să fie afectat serios.

• Sensibilitate crescândă. Dinții reacționează la rece, la cald și la dulce, un semn că dentina a rămas descoperită.
• Suprafață netedă și lucioasă. Smalțul erodat își pierde relieful natural și capătă un luciu de sticlă.
• Margini translucide. Marginile dinților din față devin subțiri și lasă lumina să treacă.
• Culoare tot mai gălbuie. Prin smalțul subțiat se vede dentina, mai închisă la culoare.
• Mici adâncituri. Pe suprafața de mușcat apar depresiuni rotunde, unde smalțul a cedat.

În clinica noastră din Pitești am observat că mulți pacienți cu dinți sensibili și subțiați consumă zilnic băuturi acide, fără să lege problema de uzura smalțului. O sensibilitate nouă și persistentă merită investigată, așa cum descriem în ghidul despre dinții sensibili la rece și cald.

Eroziune, abraziune și atriție: formele de uzură

Nu toată uzura dinților este eroziune. Există trei mecanisme care rod smalțul, iar la mulți oameni ele acționează împreună. Recunoașterea lor ajută medicul să atace cauza corectă, nu doar efectul.

• Eroziunea. Uzura chimică, produsă de acizi, fără frecare mecanică.
• Abraziunea. Uzura mecanică din exterior, de exemplu periajul prea apăsat cu o pastă abrazivă sau scobitul cu obiecte dure.
• Atriția. Uzura prin frecarea dinților între ei, tipică la persoanele care scrâncnesc din dinți noaptea.

Periajul agresiv imediat după contactul cu acidul combină eroziunea cu abraziunea și grăbește pierderea de smalț. Scrâșnitul nocturn adaugă atriția. Despre acest din urmă mecanism am scris în articolul despre bruxism, iar despre alegerea corectă a pastei în ghidul despre pasta de dinți.

Cum se oprește și se tratează eroziunea?

Vindecarea începe cu oprirea cauzei, fiindcă smalțul deja pierdut nu se reface. Primul pas este identificarea sursei de acid: obiceiuri alimentare, reflux sau o gură uscată. Fără acest pas, orice reparație se va uza din nou.

• Reducerea acidului. Se limitează băuturile și alimentele acide, iar refluxul se tratează împreună cu medicul de familie.
• Întărirea smalțului rămas. Fluorul din pastă, geluri sau lacuri aplicate în cabinet ajută la remineralizare și scade sensibilitatea.
• Refacerea dinților afectați. Când pierderea este mare, medicul reface forma și protecția dintelui cu obturații, fațete sau coroane.

Fluorizarea profesională este un sprijin real pentru un smalț slăbit. Am explicat procedura în articolul despre fluorizarea dinților. Un dinte cu smalțul demineralizat, dar încă întreg, poate fi adesea recâștigat, așa cum arătăm în ghidul despre dinții demineralizați.

Prevenția eroziunii dentare

Prevenția eroziunii nu cere renunțări dramatice, ci câteva obiceiuri simple care reduc contactul dinților cu acidul. Ideea de bază este limitarea timpului în care smalțul stă în mediu acid.

• Bea acidul repede și cu paiul. Paiul duce lichidul dincolo de dinții din față, iar consumul rapid scurtează expunerea.
• Clătește cu apă după acid. O gură de apă neutralizează mediul și spală acidul.
• Nu te peria imediat. Așteaptă 30 până la 60 de minute după ceva acid, altfel razi smalțul înmuiat.
• Alege lactate și apă. Brânza și laptele ajută la refacerea mineralelor, iar apa rămâne cea mai sigură băutură pentru dinți.

Când mergi la medic?

Programează un consult dacă observi dinți tot mai sensibili la rece, margini translucide sau o culoare gălbuie care se accentuează. O uzură vizibilă a suprafeței de mușcat sau senzația că dinții se scurtează cere o evaluare, mai ales dacă ai reflux, vomitezi frecvent sau consumi zilnic băuturi acide. Cu cât eroziunea este prinsă mai devreme, cu atât tratamentul este mai simplu, adesea doar prevenție și fluor. Lăsată să avanseze, ea poate ajunge să ceară refaceri ample ale dinților.