Prognatism: de ce iese mandibula în față și cum se tratează

Ce este prognatismul?

Prognatismul este malocluzia de clasa a III-a. Concret, maxilarul inferior iese în față, iar dinții de jos acoperă dinții de sus atunci când gura se închide. Popular i se spune mușcătură inversă. Definiția apare la fel în MedlinePlus, Malocclusion of teeth, unde clasa a III-a este descrisă drept prognatism sau underbite, cu mandibula împinsă înainte peste arcada superioară.

Contează o distincție de la bun început. Uneori problema stă în os: mandibula este prea mare ori prea avansată, sau maxilarul superior a rămas prea mic. Alteori doar dinții sunt înclinați nefavorabil, iar oasele stau la locul lor. Prima situație se numește prognatism scheletic. A doua, prognatism dentar. Cele două arată asemănător în oglindă, dar se tratează pe drumuri complet diferite, iar de aici pornește tot planul de tratament.

Tipuri de prognatism: mandibular și maxilar

Sub aceeași denumire se ascund tablouri diferite, iar felul în care apare mușcătura inversă orientează medicul spre soluția potrivită. Trei situații sunt cele mai des întâlnite.

• Prognatism mandibular adevărat. Mandibula este prea mare sau crescută prea în față. Bărbia iese pronunțat, iar aspectul de clasă a III-a vine în principal de la osul de jos.
• Retrognatism maxilar. Mandibula este normală, dar maxilarul superior a rămas în urmă la creștere. Rezultatul arată tot ca un prognatism, deși cauza este maxilarul mic, nu mandibula mare.
• Prognatism fals sau funcțional. La închiderea gurii, un contact dentar nepotrivit obligă mandibula să alunece înainte. În repaus, oasele stau aproape normal.

StatPearls împarte, la rândul ei, clasa a III-a în subtipuri, după cum sunt înclinați dinții și cum arată arcada. Comparativ, un caz scheletic cere adesea altă abordare decât unul pur dentar, motiv pentru care măsurarea corectă a oaselor cântărește mai mult decât prima impresie.

Cauzele prognatismului: genetică și obiceiuri

Cele mai multe cazuri de prognatism pornesc din felul în care cresc oasele feței, iar aici moștenirea genetică are un cuvânt greu de spus. Peste acest fond, câțiva factori pot accentua tabloul.

• Ereditatea. Prognatismul mandibular se transmite în familie prin factori de creștere și markeri genetici. Exemplul clasic, citat de StatPearls, Orthodontics, Malocclusion, este „mandibula Habsburgilor”, vizibilă în familia regală europeană încă din anii 1300.
• Discrepanța de dimensiuni. Când mandibula și maxilarul cresc în ritmuri diferite, ori când oasele nu se potrivesc cu mărimea dinților, apare dezechilibrul.
• Obiceiurile din copilărie. Împingerea limbii în dinți, respirația pe gură și suzeta folosită după vârsta de 3 ani pot influența dezvoltarea oaselor, după cum notează MedlinePlus.
• Cauze mai rare. Despicătura labio-palatină sau unele afecțiuni hormonale, precum acromegalia la adult, modifică raportul dintre maxilare.

Pentru un părinte, mesajul practic este simplu. Ereditatea nu poate fi schimbată, dar obiceiurile da, iar o evaluare din timp prinde problema când oasele încă pot fi ghidate.

Cum se manifestă prognatismul?

Semnul care sare în ochi este bărbia împinsă înainte și mușcătura inversă în față, unde dinții de jos trec peste cei de sus. Dar prognatismul nu înseamnă doar un profil aparte.

• Dificultate sau disconfort la mușcat și la mestecat, fiindcă dinții nu se întâlnesc corect
• Uzura neuniformă a dinților care preiau prost forțele de masticație
• Probleme de vorbire, uneori un sâsâit, semnalate mai rar
• Respirație pe gură și buze care se închid cu efort
• Aspect facial concav, cu etajul inferior al feței mai lung

Lista de simptome de mai sus urmează descrierea din MedlinePlus. Intensitatea lor variază mult. O formă ușoară poate trece drept o particularitate a zâmbetului, în timp ce una accentuată încurcă mestecatul zilnic și lasă urme pe articulația mandibulei. Când mușcatul devine obositor sau dinții se tocesc vizibil, semnul nu mai este estetic, ci funcțional, și cere o evaluare.

Diagnosticul prognatismului

Diagnosticul pornește de la examenul clinic. Medicul verifică felul în care se întâlnesc primii molari, pentru că relația de clasa a III-a, descrisă de sistemul Angle, se citește chiar acolo. Se urmăresc și profilul feței, linia mediană și modul în care alunecă mandibula la închidere.

Pasul următor sunt investigațiile. Modelul de studiu al arcadelor, radiografia cefalometrică de profil și analiza ei, plus radiografia panoramică arată cât din problemă vine de la os și cât de la dinți. Pentru cazurile care ar putea ajunge la operație, o tomografie CBCT oferă imaginea completă a oaselor.

În clinica noastră din Pitești, la MD Dental, am observat că mulți adulți vin convinși că au „mandibula mare”, când de fapt maxilarul superior a rămas în urmă. Distincția dintre maxilar și mandibulă schimbă tot planul, fiindcă un maxilar mic se tratează altfel decât o mandibulă crescută. Aici ajută evaluarea din cadrul ortodonției, care separă cazul dentar de cel scheletic.

Opțiuni de tratament pentru prognatism

Nu există o singură soluție, ci mai multe, alese după vârstă și după cauză. La copiii aflați în creștere, tratamentul este cel mai eficient, pentru că oasele încă răspund la ghidare.

• Tratament interceptiv la copii. Masca facială trage maxilarul superior înainte, iar disjunctorul lărgește arcada. Momentul potrivit ține de fereastra de creștere.
• Aparat dentar fix sau mobil. Alinierea dinților corectează formele dentare și ușoare. Detaliile despre alegerea între cele două le găsești în ghidul despre aparatul dentar fix sau mobil.
• Chirurgie ortognatică la adulți. Când problema este a osului, StatPearls arată că unele cazuri scheletice cer intervenție. Operația repoziționează mandibula sau avansează maxilarul, în tandem cu ortodonția.
• Camuflaj ortodontic. În formele ușoare la adult, mișcarea dinților poate masca dezechilibrul fără operație.

Un tratament ortodontic complet durează de regulă între 1 și 2 ani, iar cazurile chirurgicale au și o etapă de pregătire înainte de operație. Cât durează efectiv se stabilește la consultație, după cum explicăm și în articolul despre durata tratamentului ortodontic.

Prognatismul la copii față de adulți

Vârsta schimbă radical ce se poate face. La copil, oasele feței încă se dezvoltă, iar creșterea poate fi condusă spre un echilibru mai bun. De aceea, un prognatism prins devreme se tratează adesea fără operație, prin ghidarea oaselor în perioada potrivită.

Creșterea oaselor maxilare continuă până spre 18 până la 20 de ani, iar mandibula este ultima care se oprește. După acest prag, direcția oaselor nu mai poate fi schimbată prin aparat. La adultul cu prognatism scheletic, ortodonția aliniază dinții, dar repoziționarea oaselor rămâne treaba chirurgiei ortognatice.

Practic, la copii se lucrează cu creșterea, la adulți în jurul ei. Un semn de mușcătură inversă la un copil, chiar și ușor, merită arătat din vreme, la fel ca alte semne întâlnite la copiii cu dinți strâmbi. Fereastra în care oasele pot fi ghidate nu se redeschide mai târziu.

Ce riscuri apar dacă prognatismul rămâne netratat?

Un prognatism lăsat pe loc nu dispare de la sine și, în timp, adună consecințe. Nu toate apar la fiecare pacient, dar merită cunoscute.

• Uzura accelerată a dinților care preiau greșit forțele de mușcat
• Mestecat ineficient, care poate încurca prima etapă a digestiei
• Suprasolicitarea și durerea la nivelul articulației temporomandibulare
• Probleme de vorbire și dificultatea de a închide buzele
• Impact asupra încrederii în sine, mai ales la adolescenți

Sănătatea cavității orale rămâne una dintre cele mai neglijate componente ale sănătății generale, după cum arată și Organizația Mondială a Sănătății. La copil, amânarea închide fereastra în care oasele mai pot fi ghidate. La adult, un dezechilibru scheletic tinde să solicite tot mai mult articulația și dinții. Vestea bună este că, evaluat la timp, prognatismul are soluții pentru fiecare vârstă.